Cum decurge partea de immigration la sosire in SUA

Cum decurge partea de immigration la sosire in SUA

Am fost de mai multe ori in SUA. Ma pregatesc sa plec intr-o noua calatorie, in Florida si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa va scriu cum decurge procesul de intrare in tara/immigration.

E un proces mai “interesant”, cu mai multe etape. Poate o sa ti se para ca e complicat, dar, dupa ce treci de cateva ori prin acest proces, o sa vezi ca e totul ok. Tin minte cand am ajuns acolo prima data (in 2008), eram pierdut in spatiu. Eram in anii facultatii, vroiam sa experimentez ceva nou.

Daca nu ma insel a fost primul meu zbor, a fost un adevarat soc cultural, plecand din Cluj. Pana atunci am iesit doar o data din tara, in Ungaria. Revenind, primul si primul pas e sa iti obtii viza de SUA (presupunem ca o ai deja). Daca nu o ai, poti afla mai multe detalii aici , am scris un articol despre asta, sper sa te ajute.

  • Intrarea pe teritoriul SUA se poate face, de obicei, pe baza unui pasaport valabil in care a fost aplicata o viza de intrare valabila (pentru non-rezidenti);
  • Daca esti rezident si ai “green card” atunci vei avea nevoie de acel act + pasaport;
  • Alte documente acceptate sunt permisul de reintrare (re-entry permit)  sau  ( refugee travel ) documentul de calatorie pentru refugiaţi;

Odata ajunsi la un punct de intrare in tara /a frontierei (port of entry) vei fi nevoit sa treci prin immigration.

Ce inseamna mai exact?

Pe avion ti se va da formularul de declaratie vamala (cel albastru, vezi mai jos).

declaratie vamala SUA

Va trebui sa-l completezi (nimic de speriat). Dupa ce cobori din avion vei merge in zona de intrare in tara, mai precis o zona delimitata pentru non-rezidenti si cetateni/rezidenti americani.

Te pui frumos la un rand si astepti. Cand iti vine randul, te vei duce la un ofiter de la biroul de immigration.

Vei preda acel formular (albastru) + pasaportul cu viza. In general, ofiterul te intreaba care e scopul vizitei si cat vrei sa stai in tara. Ti se vor lua amprente si ti se va face o poza.

*De mentionat un lucru: Viza in sine, mai precis, valabilitatea ei nu are nicio treaba cu perioada de sedere in SUA. Viza iti da dreptul sa te deplasezi la un port-of-entry (un aeroport din SUA) in cazul de fata.

Ofiterul de la immigration hotareste cat timp poti sa stai pe teritoriul tarii in momentul acelei discutii. (scopul/durata vizitei). In general, cu viza turistica/afaceri (B1/B2) ti se da drept de sedere o perioada de 6 luni.

Toata discutia nu dureaza mai mult de 5 minute.

Dupa ce treci de pasul acesta vei ajunge la zona de preluare a bagajelor. (daca aeroportul in care ai aterizat este destinatia finala).

De mentionat: Toata povestea de mai sus (verificarea pasaportului/viza etc) se face in primul aeroport in care aterizezi.

Ar fi indidicat sa ai o escala de minim 2h sa apuci sa treci prin tot procesul de mai sus, ca sa apuci sa-ti continui urmatorul zbor.

Alt detaliu de retinut. Chiar daca bagajul iti este tag-uit pana la destinatia finala, va trebui sa-l ridici in aeroportul in care iti faci partea de immigration.

Sa zicem ca ai un zbor Cluj-Munchen-New-York-Miami. In New York vei trece prin povestea de mai sus si tot acolo vei fi nevoit sa-ti preiei bagajul de cala (chiar daca ti s-a pus tag-ul pe bagaj pana in Miami).

Esti nevoit sa-ti ridici bagajul pentru ca verifica random bagajele pasagerilor. Daca nu esti “norocosul” castigator al acestei “tombole” vei merge cu bagajele intr-un alt loc unde le vei preda. Le faci drop-off, nu ai de stat la alte discutii.

Cam atat, sper sa va ajute informatiile.

Spor la calatorii!

Share this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *